Trăsăturile viziunii umane

Mounier, Introduction aux existentialismes, éd. Gallimard, Contingența ființei umane Ființa umană nu este o ființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie.

Articole recente

Omul există, pur și simplu, este o ființă de prisos. Neputința rațiunii. Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina destinul. Devenirea ființei umane. Existențialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a trăsăturile viziunii umane sale prezente. Fragilitatea ființei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă umană, deoarece trăsăturile viziunii umane nu exist ca atare decât prin efortul meu.

De aici sentimentul de angoasă care ne însoțește existența. Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.

Finitudinea și urgența morții. Filozofii existențialiști reacționează hotărât împotriva tendinței noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existența noastră e finită și se îndreaptă către moarte. Singurătatea și secretul. Fiecare ființă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalți.

Condiția umană

Existențialiștii atei subliniază ideea că omul este o ființă-a-neantului, el survine din neant și se îndreaptă către el. Devenirea personală.

Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și conștientă. Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport cu destinul său și cu al celorlalți.

Alegerea fiind o necesitate trăsăturile viziunii umane de a nu alege constituie, de asemenea, o alegereeste preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal trăsăturile viziunii umane de ceilalți.

Omul constată că în realitate nu este singur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe; ființa umană este ființa-împreună Mitsein, cf.

• Selectează o Pagină Repere ştiinţifice Personalitatea umană a fost investigată de-a lungul timpului ca o configurație de trăsături ce reflectă modul unui individ de a acționa, de a simți, de a gândi și de a se adapta la mediul în care trăiește.
• Metode de tratare a vederii oculare
• Calculul monetar ca metodă de gândire [p.
• Scopul acestei perspective constă în identificarea diferențelor de reacție ale indivizilor umani, în momentul în care se află în diverse contexte situaționale.
• Totul despre glaucom vizual
• Ochi mici și vedere

Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți. Introducere[ modificare modificare sursă ] În FranțaKierkegaard nu a avut la început influența unui revoluționar al gândirii.

El apăruse mai mult ca un fel de continuator romantic al lui Maine de Biran. Husserl trăsăturile viziunii umane Heidegger erau puțin cunoscuți chiar publicului specializat. Jean-Paul Sartre a asigurat cel dintâi fenomenologiei o largă audiență, la început prin romanul La Nausée "Greața",apoi prin lucrarea monumentală L'Être et le Néant "Ființa și neantul", Această carte masivă nu este ușor comprehensibilă, dar cititorii care nu s-au lăsat descurajați vorbesc despre această încercare de ontologie fenomenologică cu entuziasmul pe care altă generație îl manifestase față de "Les Nourritures terrestres" a lui André Gide.

Dacă Sartre nu este descoperitorul fenomenologieiel o reînnoiește și o îmbogățește trasându-i liniile distinctive, cu precădere datorită metodei pentru a atinge rădăcina ontologică a fenomenelor psihologice.

S-a afirmat că Marcel Proustdacă ar fi trăit, n-ar mai fi putut să scrie după Sartre așa cum a scris după Bergsoniar observația nu privește doar influența asupra epocii ci și contribuția conceptuală și de viziune generală pe care gândirea lui Sartre a lăsat-o.

Fenomenologia existențială[ modificare modificare sursă ] Maurice Merleau-Ponty Fenomenologia a dat noțiunilor de intenție, de lipsă, de dorință o importanță preponderentă.

Revizuind "cogito"-ul cartezianHusserl afirmă că a metode de restaurare non-chirurgicală a vederii "gândesc" nu are nici un sens.

Ar trebui spus "gândesc aceasta", pentru că principala caracteristică a conștiinței este de a se răsfrânge asupra altui lucru decât asupra ei înseși, de a avea un conținut: ea este astfel "intențională", este conștiința a ceva.

Această teză a fost reluată de Trăsăturile viziunii umane în Phénoménologie de la perception "Fenomenologia percepției", Ontologia existențială[ modificare modificare sursă ] În filozofia sa, Sartre reconsideră noțiunea tradițională de ființă, preluând distincția fundamentală hegeliană între în-sine și pentru-sine. Clasic se afirma: există ceea ce este!

Dar dacă eu mă absorb într-o credință, pot eu spune că această credință a mea se identifică cu trăsăturile viziunii umane mea? Nu, deoarece conștiința mea nu este credința mea, ea este conștiința credinței. Se regăsește aici principiul intenționalității conștiinței postulat de Edmund Husserl. Ființa conștiinței nu este deci în sine ci pentru-sine.

Limba și literatura română; cl. a XI-a, \

Conștiința nu există decât în trăsăturile viziunii umane în care ea nu coincide cu ea însăși. Astfel realitatea umană este o lipsă un manqueea este totdeauna în urmărirea unui ideal care îi este ontologic interzis. Ea aspiră către o sinteză imposibilă: în-sine-pentru-sine, sau conștiința devenită substanță, substanța devenită cauza sa proprie, o imposibilitate; în alți termeni, omul-dumnezeu.

Astfel, se poate spune că ceea ce redă proiectul relei-credințe în realitatea umană este ideea coincidenței om-dumnezeu. Astfel, plecat de la principiul "intenționalității" lui Husserlconstatând că omul este o lipsă, Sartre a trebuit să ajungă la concluzia că această carență e aceea a infinitului: "Omul este o pasiune inutilă". Între aspirație și dumnezeire este vidul absolut, "neantul". De aceea, soluția este ca omul să se construiască pe sine în fiece clipă.

Libertatea umană este o evidență: acțiunea este prin esență intențională. Libertatea este neantizarea în-sinelui.

Suntem liberi în fiece clipă, deoarece avem în orice moment posibilitatea alegerii. Când nu alegem, înseamnă deopotrivă că am ales să nu alegem. Chiar și cel care este chemat la război are întotdeauna de ales între a merge să ucidă, a dezerta sau a se sinucide.

Repere ştiinţifice

Este la fel în orice altă situație umană: avem întotdeauna în fața noastră cel puțin două opțiuni alternative, de unde evidența că suntem perfect responsabili - nu putem învinui pe nimeni - de fiecare situație în care suntem, și că tot ce se întâmplă, se întâmplă nu din exterior, nici din vreo obscură "voință" a destinului sau a celorlalți - acesta este punctul de vedere al relei-credințe - ci totdeauna cu consimțământul și responsabilitatea noastră.

Libertatea nu admite nici o determinare anterioară. Trecutul nu poate servi drept motivație a unui act: actul liber este gratuit. Omul e un ansamblu de proiecte, el face acționează și se face se construiește pe sineel nefiind altceva decât ceea ce face din el. Omul nu este o potențialitate, o sumă de rezerve "cu mai mult noroc, aș fi putut ajunge Celălalt: nu sunt doar realitate umană privilegiată de singularitatea sa ireductibilă Daseinci și o ființă alături de ceilalți, o ființă-împreună Mitsein, cf.

A trăi conștient de o lume bântuită de aproapele meu înseamnă a mă angaja într-un trăsăturile viziunii umane ale cărui complexe-ustensile pot avea o semnificație pe care proiectul meu liber nu a prevăzut-o.

Moartea mea este evenimentul vieții mele umane. Moartea are un caracter absurd; ea nu conferă un sens al vieții: sensul nu poate veni decât din subiectivitatea însăși, Jean-Paul SartreFiința și neantulînsă fiecare acțiune și fiecare proiect al vieții mele îi afectează deopotrivă pe toți ceilalți.

După HeideggerSartre reia pe seama sa postulatul lui Husserldupă care "fenomen este tot ce masaj pentru vedere ce - într-un fel oarecare - trăsăturile viziunii umane manifestă".

Pentru a fi manifest, un fenomen nu trebuie neapărat să fie "public": stările mele de conștiință se trăsăturile viziunii umane doar mie însumi, ele sunt - chiar prin excelență - materie cu descriere fenomenologică. Fenomenul nu este expresia deformată a unui lucru ascuns, nu mai este "fenomenul" kantian opus "numenului" său.

În ontologia existențială a lui Sartreființa unui trăsăturile viziunii umane existent nu mai este decât ceea ce apare.

Top cinci trăsături care trebuie să se regăsească în profilul unui lider

Nu mai există "ființă" la modul absolut precum esența la Kantci două modalități de ființă, ireductibile una la alta: ființa-în-sine, sau ființa apariției, și ființa-pentru-sine, sau ființa conștiinței în care s-a produs această apariție.

La un anumit gen de obiecte esența precede existența, de trăsăturile viziunii umane. Asemenea obiecte le putem proiecta în minte după ansamblul proprietăților știute și apoi, construite sau fabricate, se realizează prezența lor în lume, existența lor. După principiul conform căruia un obiect nu există decât corespunzător esenței sale, s-a încercat să trăsăturile viziunii umane extrapoleze acest principiu asupra omului ca reminiscență religioasă: omul a fost creat conform unei anumite reprezentări.

În tradiția filosofilor sec. Existențialismul dimpotrivă afirmă că la om - și numai la om - existența precede esența. Aceasta înseamnă că omul mai întâi este și doar după aceea este într-un fel sau altul. Într-un cuvânt, omul își creează propria esență nu poate face altfelaruncându-se restabiliți vederea cu picături lume, suferind acolo, luptând ca să se definească puțin câte puțin, și definiția rămâne totdeauna deschisă: nu se poate spune ce trăsăturile viziunii umane acest om înainte de moartea sa, nici ce este umanitatea înaine ca ea să fi dispărut.

Existențialismul refuză să dea omului o natură fixată pentru totdeauna. Angoasă și Acțiune[ modificare modificare sursă ] Angoasa die Angst - anxietate, teamă nedeterminată ocupă un loc dominant în filozofia lui Heideggercăci prin ea se descoperă neantul care caracterizează ființa umană în fondul său.

Omul trăsăturile viziunii umane abandonat lumii fără un sens al existenței sale acolo, este suspendat în spaima contingenței absurde a destinului său. În existențialismul lui Sartreomul este considerat într-o permanentă activitate de definire de sine. Omul nu poate decât să acționeze, gândurile lui sunt proiecte și angajări, sentimentele lui sunt întreprinderi în sensul în care viața este unitatea conduitei sale.

Atunci de unde provine angoasa l'angoisse?

Dacă omul nu este ci se face și făcându-se își asumă responsabilitatea întregei specii, dacă nu există nici valoare, nici morală care să fie date a priori, dacă în fiecare caz noi trebuie să decidem singuri, fără punct de sprijin, fără ghid și totuși pentru toți, "condamnați de a fi liberi" Sartrecum am putea să nu resimțim spaima unui asemenea destin?

La aceasta se adaugă conștiința tragică a faptului că noi nu supraviețuim decât prin propriul nostru efort fie și numai acela de a respira, sau de a ne câștiga existența. Fiecare trăsăturile viziunii umane actele noastre pune în joc sensul lumii și locul omului în univers; prin fiecare din acțiunile noastre, chiar când nu o vrem, noi constituim o scară de valori, cu responsabilitățile lor.

Trăsăturile viziunii umane afirmă că omul este viitorul omului.

Existențialism

Acest viitor nu este însă dat, hotărât. Fiecare din gesturile noastre contribuie la desenarea acestui viitor.

Angoasa însă, departe de a fi un obstacol în calea acțiunii, îi este chiar condiția de existență.