Rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare

rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare

rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare

Ştiinţa drept activitate socială specifică 7. Observaţia - metodă a cunoaşterii empirice, care are scopul de a culegeacumula şi descri faptele ştiinţifice.

Ea furnizează materialul primar pentru cercetarea ştiinţifică.

  1. Medicament pentru ochi de afine
  2. Știință - Wikipedia
  3. Nervii oculari cum să restabilească vederea
  4. Slabă viziune de aproape ce este
  5. Viziune normală a nașterii
  6. VII. Cunoaştere şi adevăr ; ştiinţa şi societatea

Observaţia este studierea intenţionată, planificată, sistematică a realităţii. Metoda observaţiei foloseşte diferite procedee, ca compararea, măsurarea ş. Dacă observaţia obişnuită ne dă informaţia despre particularităţile calitative ale obiectului, atunci măsurarea ne dă cunoştinţe mai precise, caracterizează obiectul din punct de vedere cantitativ.

Prof. dr. Florian Colceag raspunde intrebarilor copiilor

Observaţia cu ajutorul diferitor aparate şi mijloace tehnice microscop, telescop, aparatul roentgen ş. În acelaşi timp observaţia ca metodă de cunoaştere este limitată, observatorul numai constatează aceia, ce se petrece în realitatea obiectivă, fără a interveni ori produce careva schimbări în ea.

Pînă în sec. XVII observaţia clinică se socotea unica metodă de cunoaşterea în medicină. Bernard numeşte această perioadă a medicinei observaţională, pentru prima dată arată caracterul limitat al acestei metode şi este pionierul medicinei experimentale. În unele profesii medicina, criminalistica ş.

Particularităţile observaţiei în medicină sînt determinate de rolul şi consecinţele lor. Dacă la nivelul remediu pentru ochi medicul nu constatează ori nu fixează anumite simptome şi schimbări, atunci asta automat duce la greşeli în diagnosticare şi tratament.

rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare

Experiment din lat. Experimentul este aşa metoda de cunoaştere cînd cercetătorul acţionează asupra obiectului, formînd condiţii artificiale pentru evidenţierea anumitor trăsături, cînd conştient se schimbă desfăşirarea proceselor naturale ori cînd obiectul sau procesul se reproduc artificial.

Experimentul poate fi repetat de cîte ori e nevoie. Dacă în condiţii reale noi depindem de mersul natural al proceselor şi fenomenelor, în experiment rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare puten repeta aceste procese şi fenomene ce este o viziune bună ori, cît este necesar pentru căpătarea informaţiei adevărate. Este imposibil ca ştiinţa contemporană să se dezvolte fără folosirea experimentului.

Experimentele se folosesc cu scop de cunoaştere, pentru rezolvarea unor probleme ştiinţifice, verificarea cărorva ipoteze şi în scopuri didactice. Cu alte cuvinte, sunt experimente de cercetare, de verificare şi demonstrare. După modul de acţiune deosebim experiment fizic, clinic, biologic, psihologic, medical, social ş. În dependenţă de condiţiile în care se petrec experimentul se divizează în experiment de laborator şi natural.

Experimentul de laborator se petrece pe modele materiale animale, plante, microorganisme şi a. În medicină experimentul înclude în sine intervenţia activă asupra omului, care duce la schimbarea proceselor fiziologice şi patologice cu scop ştiinţific ori curativ. Într-un sens mai îngust experimentul medical este folosirea pentru prima dată şi în mod singular a unor metode de acţiune asupra organismului uman cu scop de cercetare ori curativ.

Dar nu întotdeauna aceea ce folosim pentru prima dată este experiment. De aceea trebuie de deosebit experimentul care se pune planificat şi cu scop de cunoaştere de tactica nevoită în tratament. Experimentele medicale pot fi clasificate după scopul lor - în experimente ştiinţifice şi practico-ştiinţifice ori curative. După obiect — experimentele savanţilor şi medicilor asupra sa măcar că astăzi ele nu se recomandăexperimente pe bolnavi şi pe oameni sănătoşi.

După volumul de intervenţii — experimente care se petrec pe organism în întregime ori pe anumite organe. După modul de acţiune — experimente chirurgicale, terapeutice, farmacologice ş. Deosebim experiment clinic natural şi de laborator pe modele. Aprobînd folosirea experimentului în medicină, societatea cere de la medici respectarea anumitor norme juridice, care garantează drepturile omului. Majoritatea experimentelor trebuie să se petreacă în condiţii de laborator, pe modele. Experimentele clinice se admit numai în acele instituţii medicale unde sunt condiţii optimale şi posibilitatea controlului din partea specialiştilor medici.

Pentru realizarea experimentelor clinice este necesar respectarea următoarelor condiţii: Excluderea rezultatelor letale şi consecinţelor negative, trebuie să fim încrezuţi că experimentul n-o să aducă daună bolnavului. Metoda folosită trebuie să conţină ceva nou. Experimentul şi necesitatea lui trebuie să fie argumentat ştiinţific. Pentru rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare experimentului trebuie să avem permisiunea instituţiilor respective.

Este necesar şi consimţămîntul bolnavului ori rudelor. Informaţia primită din experimentele de laborator rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare, pe modele animale să rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare folosite în clinică cu o mare atenţie, fiindcă modelul şi originalul nu-s identice şi extrapolarea acestor cunoştinţe asupra omului pot fi privite numai ca ipoteze.

Cunoaşterea ştiinţifică presupune descoperirea unui nou fapt ori unui nou mod de explicare a fenomenelor. Diagnosticarea medicală nu este descoperirea a ceva nou, ci este recunoaşterea fenomenului dat procesului patologic concret la un anumit individ.

Cunoaşterea lumii - între experienţă şi cuvânt

Medicul în procesul diagnosticării merge de la noţiuni generale cunoscute diferite boli ca unităţi nozologice la ceva necunoscut singular boala la persoana dată. Diagnosticarea medicală ca recunoaştere a bolii este un proces de desemnare a bolii pe baza cunoaşterii simptomelor şi trăsăturilor ei şi găsirea lor la bolnav. Diagnoza este constatarea unităţii nozologice anumită formă a procesului patologic şi diferenţierea ei de alte unităţi nozologice.

rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare

Diagnosticarea este un raţionament, care se bazează pe anumite legi a logicii formale legea identităţii, contradicţiei, terţului exclus şi raţiunii suficiente. Aceste legi a logicii sunt obligatorii şi caracteristice pentru toate operaţiile de gîndire, au un caracter normativ.

Deaceea calitatea diagnosticării depinde nu numai de modul cum medicul examinează bolnavul, dar şi de capacitatea medicilor de a gîndi logic. În condiţiile informatizării sferei medicale are loc automatizarea proceselor de diagnosticare şi tratament, formarea modelelor informaţionale a bolilor şi diferitor sisteme de experţi.

Folosirea computatoarelor în medicină are o perspectivă multpromiţătoare, deoarece maşina apriori are un şir de priorităţi faţă de om. Odată cu aceasta informatizarea medicinei duce la consecinţe atît pozitive, cît şi negative. Ca rezultat al informatizării sferei medicale se îmbunătăţeşte calitatea diagnosticării, se exclude unilateralitatea şi subiectivismul în procesul activităţii medicale.

Compiuterizarea medicinei totodată poate să ducă şi la standartizare, deumanizare. Numai în manual tabloul clinic al bolii este clasic, în realitate boala are o rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare de particularităţi pe care computerul nu poate să le evidenţieze. Mijloacele tehnice şi computerele, fiind surse de informaţie despre bolnav, măresc distanţa dintre medic şi pacient, medicul preferă să contacteze mai mult cu tehnica, decît cu omul viu.

Deasemenea se măreşte probabilitatea apariţiei greşelilor medicale, fiindcă dintr-un complex mai mare de metode şi procedee de diagnosticare şi tratament trebuie de ales pe cele mai optimale, deci totul o să depindă de pregătirea profesională a medicului şi atitudinea lui faţă de datoria sa.

Informatizarea medicinei contribuie la creşterea competenţei şi profesionalismului medicilor, duce la sporirea cotei muncii creatoare. Crearea sistemelor de experţi ne dă posibilitatea de a folosi cît mai larg cunoştinţele şi experienţa celor mai mari specialişti care au format aceste sisteme de experţi.

rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare

Şi totuşi sistemele de experţi sunt limitate de nivelul de cunoştinţe şi calificare a specialistului respectiv, ne dau nişte concluzii probabile despre mai multe boli posibile. Deaceea lucrul principal de argumentare şi diferenţiere a rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare trebuie să-l facă personal medicul şi nu maşina.

Computerizarea şi informatizarea sferei medicale nu poate înlocui complet metodele clasice de diagnosticare, medicul trebuie să posede atît metodele clasice, cît şi metodele noi de diagnosticare şi tratament. Pentru asta se cere o pregătire profesională a medicilor mai amplă, care presupune şi o cultură filosofică, o pregătire logico-metodologică.

Filosofia științei I. Ştiinţa drept activitatea de cunoaştere specifică a Esenţa noţiunii de activitate b Scopul ştiinţei c Ştiinţa ca proces de cunoaştere d Mijloacele de cunoaştere 2. Ştiinţa rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare sistem de cunoştinţe a Ce produce ştiinţa? Ştiinţa drept activitate socială specifică b Perspectiva dezvoltării ştiinţei şi specificul ei în sec.

Cînd apare ştiinţa şi care-s perioadele de dezvoltare a ştiinţei? Prezintă interes coraportul dintre ştiinţă şi filosofie, dintre ştiinţă şi alte forme ale conştiinţei sociale. În fine, constituie oare ştiinţa o formă de activitate umană şi dacă - da! A răspunde la acestea şi alte rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare ce tangenţiază cu ele nu-i atît de uşor, însă e necesar, dacă dorim să ne disluşim în esenţa ştiinţei.

Actualmente există nu numai o mulţime de difiniţii ale ştiinţei, dar şi diverse moduri de abordare, de interpretare a acestui fenomen. Ştiinţa în prima lectură constituie o formă a conştiinţei sociale care înglobează un domeniu de activitate al cărui scop este acela de a studia fenomenele şi procesele din natură, societate şi gîndire, însuşirile, raporturile dintre ele,legităţile lor.

Chiar o astfel de simplă definiţie a ştiinţei prin modul de abordare descriptiv ne vorbeşte că ea reprezintă un fenomen spiritual, sociocultural deosebit de complicat şi deci conceperea esenţei acesteia necesită noi şi noi eforturi intelectuale considerabile.

Deci, ştiinţa e logic a o interpreta ca o sferă de activitate umană specifică, care substanţial se deosebeşte de celelalte domenii de activitate, de exemplu, religioasă, estetică, morală, inginerească, economică, politică, cotidiană etc.

Activitatea reprezintă o formă proces specifică umană de atitudine activă vis-a-vis de lumea înconjurătoare, conţinutul căreia îl constituie schimbarea acesteia cu un scop bine determinat şi transformarea ei în interesele oamenilor. Activitatea, deci, reprezintă unitatea obiectivizării şi dezobiectivizării.

Cunoaşterea lumii - între experienţă şi cuvânt

Activitatea omului preconizează o confruntare anumită a subiectului şi obiectului de activitate: omul îşi opune lui obiectul de activitate, care trebuie să primească o formă şi o proprietate nouă, să se transforme din material în obiect şi produs al activităţii. Orişice activitate înglobează în sine scopul, metodele şi mijloacele de activitate, rezultatul activităţii şi însuşi procesul de activitate diverse forme ale instituţiilor sociale.

Scopul de bază, principal al ştiinţei îl constituie acumularea cunoştinţelor despre realitate, imaginînd lumea cu ajutorul noţiunei de adevăr.

În concordanţă cu acest obiectiv, vom evidenţia în mod succesiv obiectul şi problematica gnoseologiei, corelaţia dintre activitatea practică şi cunoaştere, structura procesului cunoaşterii, teoria adevărului, formele şi metodele cunoaşterii ştiinţifice, funcţia socială a ştiinţei.

Cunoştinţele se dobîndesc şi se acumulează de către om în toate domeniile rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare activitate ale lui - şi în politică, şi în economie, şi în artă etc. Metodele de cunoaştere Ştiinţa ne dă posibilitate de a cunoaşte realitatea în dezvoltareea ne reprezintă tabloul global al evoluţiei lumii, începînd cu apariţia Metagalacticii, care a avut loc aproximative 20 mlrd.

Cunoaşterea se efectuiază cu ajutorul anumitor metode, care în principiu se folosesc pretutindeni. Este vorba de inducţie şi deducţie, analiză şi sinteză,abstractizare şi generalizare, idealizare, analogie, descriere, explizaţie, argumentare, pronosticate, ipoteză, aprobare şi dezminţire etc. În ştiinţă se evidenţiază două niveluri de cunoaştere - empiric şi teoretic, fiecare posedînd metodele sale specifice desemnarea viziunii umane cercetare.

Cunoaşterea empirică furnizează ştiinţei fapte, ficsînd totodată conexiunile durabile, legităţile limii obiective. Metodele fundamentale de acumulare a le cunoştinţelor empirice sunt observarea şi experienţa.

rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare

Măsurarea ca metodă empirică dă posibilitate de a evidenţia caracteristicile cantitative a realităţii În cunoaşterea empirică socială multilateral se folosesc acumularea informaţiei despre realitate datele statisticesistematizarea acesteia, deasemenea diverse tipuri de sondaj sociologic.

Dar fără teorie este imposibilă o percepţie integrală a realităţii. O acumulare goală a faptelor nu constituie ştiinţă, aşa cum o gramadă de petre nu reprezintă o casă - spune A.

Dar teoriile nu apar rolul viziunii în cunoașterea lumii înconjurătoare o generalizare liniară a faptelor. Aici procesul este mult mai complicat şi implică interacţiunea ştiinţei şi culturii în întregime.

Teoreticienii pe larg întrebuinţează în cercetările lor experienţele imaginare închipuiteunde se analizează variantele posibile de comportare a obiectelor idealizate de savant.

Dezvoltarea acestui tip de gîndire filosofică o găsim în experimentul matematic folosit încă de Galilei Aici se folosesc modelele matematice şi sistemele compiuterale. O semnificaţie importantă posedă în cunoaşterea teoretică înţelegerea filosofică a diverselor situaţii de cercetare ştiinţifică.

În rezultat apare stilul de gîndire în domeniul ştiinţei.

Mai multe despre acest subiect